Cookies
Confirmați alegerile mele
Permiteți tot

Respingeți tot

Baia Art déco - cum o amenajăm?

August 2020
Baia Art décoBaia art déco se remarcă prin designul său elegant, dar simplu și discret, care îmbină decorul cu funcționalitatea. Ce presupune acest lucru? Alegeți accesorii elegante de baie, forme geometrice și culori închise, de ex. marmură gri sau neagră și accesorii aurii pentru contrast. Cum puteți amenaja o baie în stilul art déco și să fie totodată și funcțională? Consultați în continuare articolul nostru!

Baia art déco ar trebui să fie exclusivă, somptuoasă și, în același timp, confortabil de utilizat. Acest stil se axează pe forme geometrice simple și proporții echilibrate. Suprafețe strălucitoare, materiale exclusiviste, accesorii aurii, oglinzi izbitoare - acestea sunt caracteristicile care disting baia art déco.

Baia Art déco - caracteristici de bază

Stilul art déco își are originea în Franța și s-a dezvoltat în perioada interbelică. Numele provine din francezul art décoratif, care în traducere liberă înseamnă artă decorativă. Tendința s-a răspândit foarte repede nu numai în Franța, ci în toată lumea. Mișcarea artistică Art Deco s-a dorit a fi o manifestare a rebeliunii împotriva artei moderne de la începutul secolului XX. Această nouă tendință propusă intenționa să aducă un suflu proaspăt și să respingă decorul încărcat excesiv. Art déco a îmbinat luxul cu eleganța clasică fiind considerat și astăzi sinonim pentru aceasta simbioză.
Baia Art déco - cum o amenajăm?
Baia art déco este predominată de forme geometrice, decoruri elegante și funcționalitate ridicată. Principale elemente ale stilului art déco în baie sunt:
  1. materiale exclusive, de ex. lemn, marmură,
  2. lumina caldă,
  3. piese de mobilier cu margini rotunjite
  4. culori contrastante – modelul clasic al tablei de șah pe pardoseală, de ex., se pliază perfect acestui stil
  5. oglinzi strălucitoare, înrămate adesea în rame aurite.

O altă caracteristică importantă a stilului este moderația - interiorul nu trebuie să fie supraîncărcat, eleganța face diferența. Aruncați o privire peste recomandările noastre.

Baie Art déco – detalii și amenajare

Baia în stil art déco este un joc de culori clasice: unde protagoniștii principali sunt culorile alb, negru, gri și auriu. Acordul și alegerea obiectelor sanitare și a accesoriilor sunt foarte importante în această etapă. Elementele din lemn , desigur de cea mai înaltă calitate (stejar, mahon, abanos), vor funcționa bine. Mobilierul în stil art déco ar trebui să aibă întotdeauna margini rotunjite și textură strălucitoare, elegantă.

Punctul central al băii trebuie să fie o cadă de o eleganță deosebită (de preferință independentă ) sau o cabină impresionantă de duș. Modelele GOLD LINE sunt alegerea ideală în acest context. La urma urmei, aurul este simbolul luxului și al eleganței, și combinat cu un design sofisticat, se va potrivi perfect cerințelor stilului art deco.

În ceea ce privește pardoseala, plăcile alb-negru se potrivesc cel mai bine, în timp ce în cazul pereților, merită să alegeți imagini geometrice de fundal caracteristice stilului art déco - tapete destinate băii, desigur. O astfel de alegere în baie nu numai că va fi originală, dar va sublinia și eleganța și luxul interiorului.

O atenție deosebită trebuie acordată accesoriilor - acestea au rolul de a sublinia aspectul încăperii. În baia art déco, oglinzile mari în rame cu diverse motive încrustate, sunt binevenite. Acestea nu numai că lărgesc și luminează optic încăperea, dar îi va da și un mister. Nu uitați de lămpi și lustre în stil art déco.

O baie mică în stilul art déco

Stilul art déco este potrivit pentru încăperi de toate dimensiunile și formele. Nu există limite. Chiar și într-o baie mică puteți crea un aranjament art déco foarte elegant! Aici merită să pariați pe minimalism și să subliniați doar caracteristicile de bază ale stilului, fără a supraîncărca interiorul. O oglindă într-o ramă aurie, combinații glossy, o cabină de duș elegantă și încântătoare, cu design rafinat, culori estompate- este tot ce ne trebuie pentru a amenaja o baie art deco unică, chiar și într-o încăpere mică.
Vezi toate postările de pe blog